Sigilarea implică, în general, cel puțin 3 părți, o parte de etanșare și două părți care urmează să fie sigilate. Suprafața sigilată a părții sigilate pare să aibă o suprafață netedă, dar într-o vedere microscopică, suprafața sa este neuniformă. Dacă nu există etanșare, se poate imagina că atunci când cele două părți sigilate sunt atașate împreună, există de fapt multe canale mici de gaz sau lichid pe suprafața de atașare, ceea ce duce la scurgeri.

De exemplu, dacă rugozitatea suprafeței suprafeței de etanșare este de 3,2, o astfel de suprafață este suficient de netedă pentru a fi atinsă manual, dar suprafața este încă neuniformă din punct de vedere microscopic (în termeni simpli, este de 3,2 microni. Pentru detalii, puteți căuta suprafața pe Internet. Sensul rugozității). Garnitura de cauciuc este de a izola aceste microstructuri inegale. În acest fel, gazul sau lichidul nu vor trece prin suprafața de etanșare, adică poate juca un rol de etanșare.

De fapt, nu numai cauciucul, ci și plasticul și metalul pot fi sigilate. Cauciucul este adesea folosit în medii de joasă presiune și materiale plastice cu disponibilitate medie spre ridicată, cum ar fi PTFE (un tip de plastic). Cuprul și alte metale pot fi folosite pentru a sigila locul de presiune ultra-înaltă.

Distanțiere cu șurub de cauciuc

• Distanțierul se referă la partea dintre piesa de legătură și piuliță. În general, este un inel plat pentru protejarea suprafeței membrului conectat de piuliță și presiunea piuliței de dispersie împotriva membrului conectat.

  
  

• Este utilizat în general în articulații. Unul este moale, iar celălalt este greu și fragil. Funcția sa principală este de a crește zona de contact, de a dispersa presiunea și de a preveni zdrobirea texturii moi.

  
  

• Distanțierele cu șurub din cauciuc sunt de obicei realizate din BNR, SBR, HNBR, EPDM, SILICON, VITON, CR, FFKM etc.